VALERIU ŢURCANU "Spovedania unui histrion"

SPOVEDANIA UNUI HISTRION

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la scenele mele (au fost tocmai trei în viaţa mea), devenite cu timpul casă părintească, la rolurile pe care le-am făcut şi la cele care nu mi s-au dat făcute (scoţându-mi peri suri în barbă), la colegii-actori şi dascălii-regizori, cu care am înfulecat nu numai un pud de sare, îmi saltă şi acum inima de bucurie, rotunjindu-se mare cât un bostan, căci teatrul mi-a fost plugul în viaţă şi, Doamne, multă răbdare ai dat artiştilor tăi printre care, cu voia Ta, mă zbucium şi eu de aproape patru decenii. Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremuri şi ce maeştri mai văcuiau în strâmtuţele cabine de machiaj pe când începusem şi eu, drăguliţă-Doamne, a mă ridica copăcel pe scenă la teatrul tinereţii mele, în oraşul Bălţi, târg drept peste apa bâhlită a Răutului.

Credeam să ajung, în scurt timp, un al doilea Dumitru Caraciobanu, talent curat ca argintul strecurat, podoaba scenelor noastre, care era în stare să scoată râs şi lacrimi din orice inimă împietrită. Dar nu-i cum gândeşte omul, ci-i cum vre Domnul, că interesul poartă fesul şi meşteşugul actoricesc are multe năcăfale şi-i aman greu de purtat, iar eu eram un ghibirdic şi jumătate în ale scenei, deşi aveam oleacă de învăţătură, doar trecusem la facultate bucheludzeala şi bucheriţazdra teatrală şi de la ceaslovul monologului ajunsesem, cu Doamne ajută, la psaltirea dialogului. Într-un cuvânt eram înaintat în învăţătura actoricească până la genunchiul broaştei, gata, mai pe brodite, mai pe nimerite, să asurzesc lumea cu ţărăniile mele, vorba mucalită a regretatului Iulian Codău. La „Vasile Alecsandri” am găsit o mulţime de actorime, adunată din toate judeţele Moldovei: unii mai tineri, alţii 6 7 aş drege, dar mi-au fost şi ele o bună şcoală de procopseală actoricească.